Posted by V-ați întrebat vreodată de ce ne îndrăgostim de persoanele care au răni sufletești obținute de pe urma iubirii? I-am întâlnit întâmplător, am schimbat câteva vorbe și ne-au intrat la suflet pe nesimțite, așa, cu tot cu sufletul lor îngenunchiat de suferință, un suflet pe care nu întârziem în a-l descoperi. Din clipa în care cel suferind ni se autodezvăluie, începe să ne fie din ce în ce mai drag, parcă îl vedem într-o altă lumină. Și parcă pe undeva, pe o portiță neștiută nici măcar de noi, au reușit să se infiltreze în gândurile, în mintea și în inimile noastre. Ei, cei care își poartă pe sub piele cicatricile unor iubiri apuse. De ce se întâmplă să cădem pradă farmecului celor triști și dezamăgiți în dragoste?
Fără să ne dăm seama, suntem atrași de persoanele rănite din dragoste din varii motive, iar toate țin de dispozițiile sufletești și experiențele noastre anterioare. Poate că în trecut ne-am confruntat și noi cu persoane care și-au lăsat amprenta asupra sufletului nostru, a căror amintire am purtat-o cu noi vreme de mulți ani și pe care nu am fost capabili să o alungăm pe deplin. Până atunci, adică momentul în care ai întâlnit o altă persoană a cărei situații seamănă leit cu a ta. Identificarea cu celălalt oferă o apropiere emoțională mai puternică decât ni se pare. În momentul în care constați că treceți amândoi prin același coșmar, ceva în tine începe să se miște, o dorință nestăvilită de a-l scoate pe celălalt din prăpastia aceea întunecată a suferinței din dragoste. Cu alte cuvinte, vrem să-i salvăm. Să-i salvăm să ajungă o epavă a unei iubiri pierdute, așa cum am fost și noi. Să-i salvăm de la mustrări de conștiință inutile, regrete care nu mai schimbă nimic și rămășițe ale unei iubiri care le face mai mult rău decât bine. Vrem să-i facem să vadă adevărul prin ochii noștri.
Sau vrem să-i reparăm. Să le facem să vadă lumea într-un mod optimist, să le deschidem ochii și să-i facem să înțeleagă că în viitor îi așteaptă altcineva. Cineva mai bun. Vrem să le arătăm că merită mai mult și mai bine decât ce au avut. Iar din acest moment, în mintea noastră se insinuează gândul că noi am fi acel ceva mai bun decât ce au avut ei până acum. Și ne dorim ca și ei să vadă asta. Astfel, ne trezim în ipostaza în care încercăm să-i cucerim. Fără să știm, fără să ne dăm seama, fără ca măcar să fi plănuit dinainte. Doi oameni care au trecut prin aproximativ aceleași drame, doi oameni dărâmați emoțional, care acum încearcă să-și vadă viitorul unul în celălalt.
Suferința trage la suferință, cum s-ar spune. Dar tot ea are darul de a naște cele mai frumoase povești de iubire, căci după atâta mistuire, e timpul ca inima să se refacă și să simtă din nou fiorii dragostei. De ce ne îndrăgostim de persoanele rănite? Ca să-i vindecăm pe ei sau pe noi? Ori poate pe amândoi. Vindecăm iubirea tot cu iubire.